COMUNICAT DE PRESĂ
"PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!"

Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale, Investiția, Componenta C9

Apel de finanţare

CONDIȚII DE ACCESARE A FONDURILOR EUROPENE AFERENTE PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ ÎN CADRUL APELULUI DE PROIECTE:

PILONUL III. CREȘTERE INTELIGENTĂ, SUSTENABILĂ ȘI FAVORABILĂ INCLUZIUNII, INCLUSIV COEZIUNE ECONOMICĂ, LOCURI DE MUNCĂ, PRODUCTIVITATE, COMPETITIVITATE, CERCETARE, DEZVOLTARE ȘI INOVARE, PRECUM ȘI O PIAȚĂ INTERNĂ FUNCȚIONALĂ, CU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII (IMM-URI) PUTERNICE

COMPONENTA C9. SUPORT PENTRU SECTORUL PRIVAT, CERCETARE, DEZVOLTARE ȘI INOVARE

INVESTIȚIA I3. SCHEME DE AJUTOR PENTRU SECTORUL PRIVAT

MĂSURA 1. SCHEMĂ DE MINIMIS ȘI SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT ÎN CONTEXTUL DIGITALIZĂRII IMM-URILOR

DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE  SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

Apelul de proiecte se lansează prin aplicația pentru depunerea proiectelor de investiții finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Rezilență. Platforma poate fi accesată la următorul link: https://proiecte.pnrr.gov.ro .

Instrumentul de grant de până la 100.000 euro pe întreprindere va sprijini IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale cum ar fi achizițiile de hardware TIC, dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor/licențelor software, inclusiv soluțiile de automatizare a proceselor robotizate și a fluxurilor tehnologice, achiziționarea de tehnologii blockchain, achiziționarea de sisteme de inteligență artificială, învățarea automată, realitatea augmentată, realitatea virtuală, achiziționarea unui site de prezentare, achiziționarea de servicii de cloud și de internet al obiectelor, formarea personalului cu ajutorul echipamentelor IT, consiliere/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile.

Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență stabilește ca obiectiv obligatoriu ca cel puțin 20% din alocarea totală a planului să contribuie la tranziția digitală sau la provocările digitale. Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România (SNADNR) a contribuit la asigurarea coerenței și la consolidarea sinergiilor între acțiuni și investiții în diferite domenii ale economiei digitale. Cu toate acestea, efectele implementării SNADNR sunt minime.

Toate investițiile vor fi conforme cu criteriile de selecție ale următoarele câmpuri de intervenție prezentate în anexa VII la Regulamentul (UE) 2021/241: 010 (alocare de 315 milioane EUR), 012 (alocare de 35 de milioane EUR).

Implementarea investiției va fi finalizată până la 30 iunie 2025.

Obiectivul componentei C9 este de a sprijini întreprinderile din România, în special întreprinderile mici și mijlocii, precum și organizațiile publice care desfășoară activități de cercetare, dezvoltare și inovare.

Obiectivul investiției I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat este de a sprijini digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), ceea ce ar putea contribui ulterior la creșterea competitivității, favorizând inovarea acestor întreprinderi și facilitând noi formule de lucru. Această subcomponentă va aborda una dintre principalele provocări cu care se confruntă IMM-urile: presiunea de a-și adapta modelele de afaceri la realitățile digitale.

Prezentul apel de proiecte va contribui la îndeplinirea principiilor privind pilonul social european, inclusiv facilități pentru persoane cu dizabilități, respectiv:

• Educație, formare profesională și învățare pe tot parcursul vieții;

• Egalitatea de gen;

• Egalitatea de șanse;

• Locuri de muncă sigure și adaptabile;

• Informații despre condițiile de angajare și protecția în caz de concediere;

• Un mediu de lucru sănătos, sigur și adaptat și protecția datelor;

• Incluziunea persoanelor cu dizabilități.

La semnarea contractelor beneficiarii vor semna o declarație prin care aderă la un set de principii ale Pilonului european al drepturilor sociale. În perioada de implementare a proiectului și în perioada de durabilitate, se va monitoriza modul în care principiile asumate sunt respectate.

Prezentul apel de proiecte (privind adoptare de tehnologii digitale) contribuie la atingerea valorii indicatorului din Anexa la CID, respectiv 5384 contracte de finanțare semnate cu întreprinderile, care permit adoptarea de tehnologii/soluții digitale, din valoarea totală a indicatorului de 5492 întreprinderi.

Activitățile sprijinite în cadrul investiției

Prin intermediul acestei operaţiuni vor fi sprijinite activități/acțiuni specifice care să sprijinite IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale precum:

  • achiziții de hardware TIC;
  • achiziții de echipamente pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale;
  • dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software/licențelor, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation;
  • achiziții de tehnologii blockchain;
  • achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality;
  • achiziționarea unui site de prezentare;
  • achiziția de servicii de tip cloud și IoT;
  • instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC;
  • consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile etc.

Notă: Toate investițiile vor fi conforme cu criteriile de selecție ale următoarelor câmpuri de intervenție prezentate în anexa VII la Regulamentul (UE) 2021/241: 010 (alocare de 315 milioane EUR), 012 (alocare de 35 de milioane EUR).

Tipul apelului de proiecte
Apelul lansat este de tip competitiv, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare. Proiectele pot fi depuse doar în perioada menționată în cadrul subsecțiunii 3.2.

Calendar orientativ privind apelul de proiecte:

  • Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 15.02.2023, ora 10.00
  • Data și ora de închidere a depunerii de proiecte: 30.06.2023, ora 24:00
  • Perioadă etapă evaluare proiecte: 03.07.2023 – 16.08.2023
  • Perioadă estimativă de semnare a contractelor: 15.09.2023 – 15.11.2023

Ținta 263: Investiția 3.1 Scheme de ajutor pentru sectorul privat – Schemă de ajutor pentru digitalizarea IMM-urilor

Descrierea țintei: Numărul de contracte de finanțare semnate cu întreprinderile, care permit adoptarea de tehnologii/soluții digitale precum inteligența artificială, datele, tehnologia de cloud, platformele, tehnologia blockchain și transformarea digitală a proceselor de lucru ale întreprinderilor (de ex. utilizarea tehnologiilor digitale pentru automatizarea proceselor de lucru, utilizarea datelor pentru managementul dinamic al activelor și un leadership predictiv/prescriptiv, utilizarea/dezvoltarea platformelor locale pentru vânzarea de produse/servicii, dezvoltarea de noi servicii digitale) în conformitate cu cerințele specificate la jalonul 262.

Indicator cantitativ al țintei:  5492- Număr de contracte de finanțare semnate pe creare de tehnologii digitale și pe adoptare de tehnologii. Pentru prezentul ghid tinta este de 5384 contracte de finanțare semnate.

Valoarea totală alocată prezentului apel este de 347,50 milioane euro*, echivalentul în lei (cursul Inforeuro aferent lunii noiembrie 2022: 1 euro =  4.9189 lei), împărțită pe următoarele câmpuri de intervenție conform Anexei VII la Regulamentul (UE) 2021/241, respectiv:

  • 34,75  milioane EUR aferent componentei 012 Servicii și aplicații IT dedicate competențelor digitale și incluziunii digitale
  • 312,75 milioane EUR aferent componentei: 010 Digitalizarea IMM-urilor.

Valoarea asistentei financiare nerambursabile 

  • a)       20.000 și 30.000 euro pentru microîntreprindere;
  • b)       20.000 și 50.000 euro pentru întreprindere mică;
  • c)       20.000 și 100.000 euro pentru întreprindere mijlocie.

Solicitanții de finanțare eligibili în cadrul apelului de proiecte

În cadrul acestui ghid întreprinderile eligibile sunt  IMM-uri înființate în baza Legii nr. 31/1990 republicată privind societățile, Legii nr. 1/2005 republicată privind organizarea și funcționarea cooperației, respectiv OUG nr. 6/2011 actualizată pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare, care se încadrează în categoria de IMM și au sediul social în România.

Solicitanții eligibili îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. au calitatea de întreprinderi mici, mijlocii sau microîntreprinderi (IMM-uri). Calitatea trebuie să existe atât la data depunerii aplicației de proiect, cât și la data semnării contractului de finanțare;
  2. sunt înființate cel târziu la data de 31.12.2021;
  3. nu au avut activitatea întreruptă/suspendată în anul 2022;
  4. au înregistrat profit din exploatare (>0) în anul  2022;
  5. se angajează să suporte din resurse proprii cofinanțarea prevăzută în condițiile prezentului ghid;
  6. nu desfășoară activități cu produse cu caracter erotic sau obscen, activități din domeniul jocurilor de noroc, precum și cele care contravin ordinii publice și/sau prevederilor legale în vigoare;
  7. nu dețin pagini web care conțin acte sau materiale cu caracter obscen, definite conform Legii 196/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  8. nu intră în categoria de „întreprinderi aflate în dificultate”, în anul 2022, așa cum acestea sunt definite în cuprinsul prezentului ghid;
  9. nu se află în stare de faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare sau suspendare temporară a activității sau nu se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale;
  10. nu fac obiectul unui ordin de recuperare, în urma unei decizii privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal și/sau incompatibil cu piața comună.
  11. nu au legătură cu industria de tutun (producție, distribuție, prelucrare și comerț);
  12. nu prevăd clonarea în scopuri reproductive; nu desfășoară activități destinate modificării patrimoniului genetic al ființei umane care ar putea face astfel de schimbări ereditare, activități de creare a embrionilor umani exclusiv în scopul cercetării sau în scopul obținerii de celule stem, inclusiv de către mijloace de transfer nuclear de celule somatice;
  13. nu desfășoară activități de jocuri de noroc (producție, construcție, distribuție, prelucrare, comerț sau software conex);
  14. nu desfășoară comerț sexual;
  15. nu implică animale vii în scopuri experimentale și științifice în măsura în care respectarea „Convenției Consiliului Europei pentru protecția animalelor vertebrate utilizat în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice ”nu poate fi garantată;
  16. nu desfășoară activități de dezvoltare imobiliară sau financiare, cum ar fi achiziționarea sau tranzacționarea cu instrumente financiare.
  17. nu desfășoare activități legate de exploatare/extracție, prelucrare, distribuție, depozitare sau arderea combustibililor fosili solizi și a petrolului, precum și investiții legate de extracția gazelor.
  18. solicită ajutor de minimis a cărui valoare se încadrează în limitele prevăzute în prezentul ghid.
  19. se angajează ca la finalul implementării proiectului să atingă minim 6 dintre criteriile de intensitate digitală, conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI), respectiv să devină o întreprindere:
    1. în care mai mult de 50% dintre persoanele angajate folosesc computere cu acces la internet în scopuri de afaceri (cate un user diferit pentru fiecare angajat care utilizează computerul);
    1. care utilizează un pachet software ERP pentru a partaja informații între diferite zone funcționale comerciale;
    1. care  deține viteză maximă de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s;
    1. în care vânzările on-line au reprezentat mai mult de 1% din cifra de afaceri totală și vânzările web către consumatori privați (B2C) mai mult de 10% din vânzările web (raportat la perioada de depunere a proiectului);
    1. utilizează IoT;
    1. utilizează cel puțin o rețea socială (întreprinderile care folosesc rețelele sunt considerate cele care au un profil de utilizator, un cont sau o licență de utilizator în funcție de cerințele și tipul de social media; întreprinderile care plătesc exclusiv pentru postarea de reclame (anunțuri banner) fie direct către proprietarul rețelei sociale (de exemplu, Facebook, Twitter etc.), fie indirect prin intermediul întreprinderilor care oferă servicii online pentru postarea automată a mesajelor publicitare pe rețelele sociale (de exemplu, SoKule etc.) sunt excluse pentru acest criteriu);
    1. utilizează CRM;
    1. cumpără servicii cloud computing sofisticate sau intermediare (este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin rețea la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii. Există trei modele de servicii de servicii de cloud computing: Software ca serviciu (SaaS), Platformă ca serviciu (PaaS) și Infrastructură ca un serviciu (IaaS));
    1. utilizează tehnologia de AI;
    1. cumpără servicii de cloud computing utilizate pe internet;
    1. realizează vânzări prin comerț electronic de cel puțin 1% din total vânzări (în vânzările de bunuri sau servicii prin comerț electronic, comanda este plasată prin site-uri web, aplicații sau mesaje de tip EDI[1] prin metode special concepute pentru a primi comenzi. Plata se poate face online sau offline. Comerțul electronic nu include comenzile scrise prin e-mail);
    1. utilizează două sau mai multe rețele sociale.
  20. La data semnării contractului de finanțare solicitantul de finanțare nu are obligaţii de plată nete neachitate în termen către bugetul de stat și respectiv bugetul local în ultimul an calendaristic și nu are fapte înscrise în cazierul fiscal.

Beneficiarii vor prezenta la ultima Cerere de transfer un Raportul tehnic IT întocmit de un auditor independent/ entitate care are ca domeniu principal de activitate consultanță în tehnologia informației și care va certifica faptul că implementarea proiectului a condus la îndeplinirea criteriilor DESI asumate prin proiect.

În cazul în care Raportul tehnic IT nu va certifica faptul că au fost îndeplinite minim 6 criterii DESI, în urma implementării proiectului de digitalizare, cererea de transfer nu va fi acceptată la plată.

ATENȚIE!

Activitatea pentru care se solicită finanțare trebuie să fie aferentă unui cod CAEN autorizat la data de 31 decembrie 2021. Proiectul se poate implementa în una sau mai multe locații de implementare, aflate în aceeași regiune de dezvoltare. În etapa de contractare beneficiarii vor face dovada autorizării codului CAEN la locația de implementare. O întreprindere poate depune un singur proiect, în cadrul acestui apel.

(3) În cadrul prezentului apel de proiecte, nu sunt eligibile următoarele:

  1. ajutoarele acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului și acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură;
  2. ajutoarele acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul  producției primare de produse agricole;
  3. ajutoarele acordate întreprinderilor care-și desfășoară activitatea în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:
    1. atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza prețului sau a cantității produselor în cauză achiziționate de la producătorii primari sau introduse pe piață de întreprinderile în cauză;
    1. atunci când ajutorul este condiționat de transferarea lui parțială sau integrală către producătorii primari;
  4. ajutoarele destinate activităților legate de export către țări terțe sau către state membre, respectiv ajutoarele legate direct de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
  5. ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de cele importate;
  6. ajutoarele acordate pentru achiziția de vehicule de transport rutier de mărfuri.
  7. întreprinderile pentru care se constată că au desfășurat în ultimul an fiscal activități autorizate (așa cum rezultă din situațiile financiare aferente anului 2022) în domeniile din următoarele clase CAEN:
    1. 5829 – Activități de editare a altor produse software;
    1. 6201 – Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client);
    1. 6202 – Activități de consultanță în tehnologia informației;
    1. 6203 – Activități de management (gestiune și exploatare) a mijloacelor de calcul;
    1. 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației;
    1. 6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe
    1. 6312 – Activități ale portalurilor web;
    1. 6399 – Alte activități de servicii informaționale n.c.a.;

(4)a) Un solicitant care își desfășoară activitatea atât în sectoare/domenii eligibile, cât și în sectoare/domenii neeligibile, așa cum sunt menționate la alin.(2), lit. k) și lit. p) și alin. (3), mai puțin lit. g), poate beneficia de finanțare pentru domeniile de activitate eligibile, cu condiția prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenței acestor activități. Documentele contabile privind separarea activităților se vor prezenta atât la cererile de transfer cât și în fiecare an pe perioada de durabilitate, urmând a fi transmise împreună cu raportul de durabilitate anual.

b) Un solicitant care are autorizate coduri CAEN conform alin.3, lit. g), poate beneficia de finanțare pentru alte domenii de activitate eligibile în cadrul acestui apel de proiecte cu condiția asumării printr-o declarație că va prezenta un raport/ adresă întocmită de un expert contabil – membru CECCAR sau  auditor financiar CAFR, care va certifica că firma nu a avut venituri din activitățile specifice codurilor CAEN enumerate la alin. (3), lit. g., conform situațiilor financiare aferente anului 2022, în etapa de contractare a proiectului. Codurile CAEN menționate la alin. (3), lit. g) sunt considerate coduri CAEN neeligibile la finanțare în cadrul acestui apel de proiecte.

(5) Nu pot beneficia de finanțare în condițiile prezentului ghid întreprinderile al căror reprezentant legal, la data depunerii aplicației de proiect și pe întreaga perioadă de evaluare, selecție și contractate se află în următoarele situații: 

  1. a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru un delict legat de conduita sa profesională, pentru fraudă, corupție, participare la o organizație criminală sau la orice alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare ale Uniunii Europene (se verifică pe baza cazierului judiciar, în etapa de contractare a proiectului);
  2. este subiectul unui conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naționale/unionale în vigoare, sau se află într-o situație care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivității și imparțialității procesului de evaluare, selecție, contractare și implementare a proiectului;

Mai multe informații: mfe.gov.ro

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

"PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană - UrmătoareaGenerațieUE"

https://mfe.gov.ro/pnrr | facebook.com/PNRROficial

PROIECTE RECENTE

Ghidul Solicitantului ,,Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare”

Tip Apel: Necompetitiv, cu termen limită de depunere Beneficiari eligibili: Autoritate publică locală, Parteneriate, UAT, UAT județ, UAT municipii, UAT rural, UAT urban Buget UE: 108.061.667...

Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor

COMPONENTA 16: REPOWEREU Investiția 7: Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor...

Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor – AXA I – renovare combinată ce vizează eficiența energetică...

COMPONENTA 16: REPOWEREU Investiția 7: Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor...

Schemă de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării

COMPONENTA 16: REPOWEREU Investiția 4: Schemă de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse...

Lista dosarelor înregistrate și aprobate de către Ghișeele Unice de Eficiență Energetică în cadrul Investițiilor 4 și 7ale Componentei 16.RePowerEU, PNRR

MIPE, în calitate de coordonator de reforme și investiții în cadrul PNRR publică lista dosarelor înregistrate și aprobate de către...

Ghidul Solicitantului ,,Sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces limitat la serviciile sociale”

Prioritatea: P04. „Sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces limitat la serviciile sociale” Tip Apel: Necompetitiv, cu termen...

Ghidul Solicitantului ,,Educație de calitate prin evaluare școlară”

Prioritatea: 7 „Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună...

Ghidul Solicitantului ,,Facilitarea accesului informat și a participării active la programe de educație, în acord cu interesele și competențele elevilor, cât și cu nevoile...

Prioritatea: 7 „Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună...