Aplicaţie web dezvoltată cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, conține anunțurile de achiziţii derulate în cadrul proiectelor implementate de entități juridice care au semnat/vor semna un contract/acord de finanțare din fonduri europene.
PoCIDIF | Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare
Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF) este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (monofond – FEDR), cu o alocare totală de 2,1 miliarde euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și bugetelor locale în sprijinirea implementării strategiei naționale sau regionale de specializare inteligentă prin finanțarea de investiții în specializare inteligentă, digitalizare în administrația publică centrală, educație, cultură și IMM-uri – instrumente Financiare, precum și dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa – STEP. Programul va sprijini, de asemenea, intervenții care vizează transformarea digitală și furnizarea de servicii îmbunătățite în sectorul cultural. PoCIDIF vizează măsuri la nivel național în Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa și Digitalizare, inclusiv din sectorul cultural, în baza analizei nevoilor de dezvoltare, a priorităților de finanțare din Acordul de Parteneriat (AP), precum și a documentelor strategice relevante la nivel Uniunii Europene și la nivel național.

