„Sprijin pentru ADR SE în calitate de OIPTJ, în vederea realizării activităților delegate privind implementarea PTJ Prioritatea a 4-a, județul Galați”

SMIS 329293

Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est (ADR Sud-Est), în calitate de Organism Intermediar (OI) pentru Programul Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027, beneficiază de sprijin financiar pentru proiectul „Sprijin pentru ADR SE în calitate de OIPTJ, în vederea realizării activităților delegate privind implementarea PTJ Prioritatea a 4-a, județul Galați”, Cod SMIS 329293.

Contractul de finanţare a fost semnat în data de 26.11.2024, între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru PTJ şi ADR Sud-Est în calitate de Beneficiar.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului Tranziție Justă 2021-2027, Prioritatea 7 – Asistența tehnică.

Obiectivul general al proiectului este asigurarea sprijinului financiar necesar pentru realizarea activităților specifice atribuțiilor delegate către OI PTJ privind implementarea PTJ – Prioritatea 4, județul Galați.

Obiectivele specifice ale proiectului constau în:

  • Contribuția OI la activitatea de Programare;
  • Evaluarea, selecția și contractarea proiectelor;
  • Informare și helpdesk pentru solicitanți și beneficiari;
  • Verificarea achizițiilor și a cererilor de prefinanțare, rambursare și plată;
  • Monitorizarea implementării proiectelor în concordanță cu condițiile contractului de finanțare si cadrul legal.

Rezultatele proiectului vizează: informații, documente, rapoarte și date, necesare în vederea elaborării rapoartelor de evaluare, a rapoartelor anuale și a raportului final de performanță a PTJ furnizate AM PTJ din cadrul MIPE la solicitarea acestuia, observații asupra propunerilor de ghiduri, inclusiv asupra criteriilor de eligibilitate și selecție și de scheme de ajutor de stat/minimis, reuniuni de lucru ale Comitetului de Monitorizare PTJ, organizate sub coordonarea AM PTJ, proiecte evaluate tehnic si financiar si contracte de finantare incheiate, cu respectarea procedurilor de lucru, a ghidurilor solicitantului si a instructiunilor AM PTJ pentru apelurile lansate in perioada de implementare a proiectului; raspunsuri formulate pentru solicitantii de finantare si publicate pe site-ul ADR SE si intalniri de lucru cu beneficiarii de proiecte; dosare de achizitii depuse de beneficiari verificate; cereri de prefinantare /rambursare/plata depuse de beneficiari verificate; rapoarte de progres analizate, vizite pe teren efectuate, notificari si acte aditionale la contractele de finantare analizate; rapoarte de monitorizare transmise AM PTJ; asigurarea salarizarii personalului implicat in implementarea proiectului si cresterea capacitatii administrative a OI PTJ, a performantei personalului implicat, prin instruirea salariatilor; asigurarea conditiilor de munca optime pentru functionarea OI PTJ, prin achizitionarea dotarilor si echipamentelor necesare.

Valoarea totală a proiectului este de 11.646.874,02 lei, din care 8.735.155,51 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul pentru Tranziție Justă si 2.911.718,51 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național..

Proiectul se va derula pe o perioadă de 14 luni, respectiv de la data de 01.11.2024 până la data de 31.12.2025.

Informații suplimentare se pot obține la sediul ADR Sud-Est, Str. Anghel Saligny, nr.24, municipiul Brăila, județul Brăila, tel: 0339.40.10.20, fax: 0339.40.10.17, e-mail: adrse@adrse.ro, website: www.adrse.ro.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro

PROIECTE RECENTE

Ghidul Solicitantului ,,Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare”

Tip Apel: Necompetitiv, cu termen limită de depunere Beneficiari eligibili: Autoritate publică locală, Parteneriate, UAT, UAT județ, UAT municipii, UAT rural, UAT urban Buget UE: 108.061.667...

Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor

COMPONENTA 16: REPOWEREU Investiția 7: Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor...

Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor – AXA I – renovare combinată ce vizează eficiența energetică...

COMPONENTA 16: REPOWEREU Investiția 7: Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor...

Schemă de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării

COMPONENTA 16: REPOWEREU Investiția 4: Schemă de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse...

Lista dosarelor înregistrate și aprobate de către Ghișeele Unice de Eficiență Energetică în cadrul Investițiilor 4 și 7ale Componentei 16.RePowerEU, PNRR

MIPE, în calitate de coordonator de reforme și investiții în cadrul PNRR publică lista dosarelor înregistrate și aprobate de către...

Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale, Investiția, Componenta C9

CONDIȚII DE ACCESARE A FONDURILOR EUROPENE AFERENTE PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ ÎN CADRUL APELULUI DE PROIECTE: PILONUL...

Ghidul Solicitantului ,,Sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces limitat la serviciile sociale”

Prioritatea: P04. „Sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces limitat la serviciile sociale” Tip Apel: Necompetitiv, cu termen...

Ghidul Solicitantului ,,Educație de calitate prin evaluare școlară”

Prioritatea: 7 „Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună...